Pagina web oficială a Municipiului Codlea

Ansamblul urban „Centrul Istoric”

Ansamblul urban „Centrul Istoric”

Face parte din Lista monumentelor istorice a județului Brașov și are în componența sa trei clădiri reprezentative pentru localitate, reabilitate în anul 2015 în urma unui proiect implementat cu succes din fonduri europene: Biblioteca Municipală Codlea, Casa de Cultură și Primăria veche, transformată din anul 2016 în muzeu local, o adevărată zestre culturală.


Biblioteca datează din anul 1890, iar din anul 1908 a avut o dublă destinație: Judecătorie de Scaun și Oficiu Poștă-Telegraf, cu centrală telefonică pentru acele vremuri. Clădirea se caracterizează printr-o arhitectură ce combină elemente de baroc cu elemente neoclasice.

FOTO BIBLIOTECA Codlea


Casa de cultură este o clădire care etalează o diversitate de stiluri și datează din 1910-1911. Ridicată în stil neoclasic cu influențe baroce și elemente specifice arhitecturii săsești, clădirea reprezintă un important centru de promovare a valorilor culturale, unde de mai bine de 50 de ani își desfășoară activitatea renumitul Ansamblu Folcloric „Măgura Codlea”.

FOTO CASA DE CULTURĂ Codlea

Muzeul Codlei este adăpostit de clădirea vechii primării, construcție adosată colțului de SV al turnului-clopotniță din incinta bisericii evanghelice între anii 1724-1726. Acestei clădiri i se aduc îmbunătățiri în anul 1775, iar între anii 1828-1830 construcția primește forma de azi. Din anul 2016 clădirea are destinația de Muzeu al Codlei, cu denumirea sa completă de Muzeul Tradițiilor Codlene și al Administrației Publice Locale.

Citeşte mai departe ...

Vârful Măgura

Vârful Măgura

Vârful „Magura Codlei”cu altitudinea de 1292 m, face parte din Munții Perșanilor, din gruparea muntoasa a Carpaților de Curbură, reprezentând grupa sudică a Carpaților Orientali și reprezintă un punct principal de atracție al orașului mai ales pentru iubitorii de munte și trasee montane.
Măgura Codlei are și rol de barometru al Țării Bârsei. În funcție de prezența sau lipsa caciulii de nori, vremea va fi inchisă sau senină.
Zona Măgurei Codlei este sub influența unor curenți de aer ascendenți și descendenți foarte puternici, care pun în pericol aparatele de zbor.

FOTO 1FOTO 2

Citeşte mai departe ...

Muzeul Codlei

Muzeul Codlei

Inaugurat la data de 13 mai 2016, Muzeul Tradițiilor Codlene și al Administrației Publice Locale, reprezintă un proiect amplu de amenajare și modernizare a Centrului Istoric al municipiului Codlea. Realizarea muzeului a reprezentat un efort comun al codlenilor de pretutindeni, prin donațiile exponatelor ce pot fi admirate în incinta acestuia.
Adăpostit în cladirea primăriei vechi, regăsită în lista monumentelor istorice, având forma de azi din anul 1829, muzeul reprezintă un vis împlinit de aducere a istoriei sasilor, românilor, maghiarilor si rromilor sub acelasi acoperiș.

Citeşte mai departe ...

Parcurile

Parcurile

Parcul cu Soare sau ,,În Arini’’

Este cel mai mare parc al orașului, o oază de liniște și aer curat, unde te poți plimba într-un cadru peisagistic deosebit. Din aleea principală se poate observa unul dintre cele mai vechi restaurante din Codlea din perioada 1927- restaurantul Eden. De asemenea copii se pot juca în voie în locul special amenajat, iar adultii jocuri diverse în foișorul de lemn amenajat în parc.


Parcul cu Umbră

Parcul cu Umbră regăsit în zona Liceului Teoretic Codlea, adăpostește cel mai vechi bazin de apă al orașului, precum și fosta fântână ce alimenta bazinul de apă, denumită „La Pușcărie”, ambele construite în jurul anilor 1900.

FOTO PARCUL CU SOARE

Citeşte mai departe ...

Ștrandul din Codlea

Ștrandul din Codlea

A fost amenajat în anul 1904 prin eforturile Asociației pentru Înfrumusețarea Codlei. Bazinul este alimentat de un izvor al ,,Goldbach-ului’’- Pârâul de Aur - a cărui apa are temperatura de 18°C pe toată perioada anului. În anul 1905 a fost amenajat Hanul din padure în prezent amenajat ca terasa de vara. În perioada 1932-1936, prin muncă voluntară, bazinul a fost mărit la 50 m lungime și 15 m lațime. Zona mai cuprinde și două lacuri, care se întind pe un perimetru de 414 ha, ce adăpostesc un conținut bogat în pește și reprezintă un mijloc de relaxare și recreere.
Aflat la 10 km distanță de Codlea și la 25 km de Brașov, accesul se poate face din DN 1, de la Popasul „Hanul lui Traian”, sau prin pădure pe drum forestier.

FOTO ȘTRAND CODLEA

 

sursa foto:

1. - Dorin Crisan

2. - Andreas Hartig

 

Citeşte mai departe ...

Liceul Teoretic „Ioan Pascu” Codlea

Liceul Teoretic „Ioan Pascu” Codlea

Prima școală românească de stat a fost ridicată în anul 1928 când s-a pus prima piatra de temelie și s-a turnat fundația, aceasta fiind recepționată în data de 9 ianuarie 1933.
Proiectul a fost propus de către Ioan Pascu, ajuns director în anul 1921. Demersurile sale și girul ministrului Cultelor și Învățământului, dar și al codlenilor, au dus la îndeplinirea planului său. Astfel, că în anul 1934, școala a fost inaugurată în mod oficial.
Noua și frumoasa construcție din parcul denumit atunci Parcul Regele Carol I ( în prezent Parcul cu Soare), dăinuiește ca un simbol peste timp!

FOTO LICEUL TEORETIC

Citeşte mai departe ...

Zona Maial

Zona Maial

Zona Mail, situată la poalele muntelui Măgura Codlea, adăpostește în luna iunie a fiecărui an ,,Sărbătoarea Tradițională Kronenfest’’. Odinioară, organizată a doua zi de Rusalii, sărbatoarea reprezenta încheierea anului școlar (Serbarea Coroniței). Astăzi a devenit o tradiție pentru întreaga comunitate codleană.
Aici au loc concerte de fanfară, recitaluri de muzică ușoară și populară, dansuri, dar și obiceiuri vechi cum ar fi: marșul copiilor prin melc, unic în Transilvania, numit si ,,Cercul Minunilor’’ amenajat in 1899; ecaladarea stâlpului încoronat, înalt de 15 m. Aceste obiceiuri se pastreză și azi ca o punte între trecut și prezent.

FOTO ZONA MAIAL

GALERIE FOTO -  sursa:  Ovidiu Stan

Citeşte mai departe ...

Biserica Ortodoxă ”Înălțarea Domnului”

Biserica Ortodoxă ”Înălțarea Domnului”

Biserica Ortodoxă Română Codlea, cu hramul ”Înălțarea Domnului” a fost construită în anul 1783. Până la zidirea acesteia, credincioșii se adunau într-o capelă. Ei aveau și cimitir, după cum atestă o cruce ce datează din anul 1726 și care acum se află așezată în curtea bisericii, în fața teiului, care a fost sădit în anul 1783. În același an la data de 7 iunie, o delegație de români l-a întâmpinat pe Împăratul Iosif al II-lea care trecea prin Codlea, cerându-i un loc pentru biserică. Împăratul le-a indicat actualul loc pe care s-a zidit biserica din cărămidă, care la început a fost în formă de corabie.

Citeşte mai departe ...

Cetatea Neagră - Schwarzburg

Cetatea Neagră - Schwarzburg

A fost ridicată de către Cavalerii Teutoni și coloniștii germani în perioada 1211-1225, la 980 m altitudine, pe Măgura Codlei. Cetatea a avut rol de refugiu și supraveghere a drumului comercial care lega Țara Bârsei de Provincia Sibiului, așa numitul „drum al Sașilor”.

Cetatea a rezistat până în anul 1345 (1335, după alte surse), când a fost distrusă prin incendiere în timpul invaziei tătarilor și nu a mai fost reconstruită niciodată.

FOTO:  Cetatea Neagră - Ruine

Citeşte mai departe ...

Biserica Evanghelică Codlea

Biserica Evanghelică Codlea

Acesta este cel mai vechi și totodată cel mai important monument istoric, construit în cea de-a doua jumătate a secolului al XIII- lea, protejat de metereze, până în anul 1432, când a fost construită cetatea bisericească. Tavanul bisericii, edificat în anul 1702, orga cu cele 2000 de tuburi, altarul, amvonul și turnul clopotniță cu ferestre neogotice, completează panorama, oferind vizitatorilor largi posibilități de a cunoaște istoria, cultura și civilizația acestor meleaguri.

foto: Andreas Hartig

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS