Atribuțiile primarului

Imprimare Email

PRINCIPALELE ATRIBUŢII ALE PRIMARULUI ÎN BAZA LEGII 215/2001 PRIVIND ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ

 

Art.68 - 1) Primarul îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

  1. a)asigură respectarea drepturilor si libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum si punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale miniştrilor şi ale celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, precum şi a hotărârilor consiliului judeţean,
  2. b)asigură aducerea la indeplinire a hotărarilor consiliul local. În situaţia în care apreciază că o hotarâre este ilegală, în termen de 3 zile de la adoptare îl sesizează pe prefect,
  3. c)poate propune consiliului local consultarea populaţiei prin referendum, cu privire la

problemele locale de interes deosebit. Pe baza hotarârii consiliului local, ia masuri pentru organizarea acestei consultări, in condiţiile legii,

  1. d)prezintă consiliului local, anual sau ori de câte ori este necesar, informări, privind starea economică şi socială a comunei sau a oraşului, in concordanţă cu atribuţiile ce revin autoritaţilor administraţiei publice locale, precum şi informări asupra modului de aducere la îndeplinire a hotărârilor consiliului local,
  2. e)întocmeşte proiectul bugetului local si contul de incheiere a exerciţiul bugetar si le supune spre aprobare consiliului local,
  3. f)exercita funcţia de ordonator principal de credite,
  4. g)verifică, din oficiu sau la cerere, încasarea si cheltuirea sumelor din bugetul local si comunică de îndata consiliului local cele constatate,
  5. h)ia măsuri pentru prevenirea şi limitarea urmărilor calamitaţilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, împreună cu organele specializate ale statului. In acest scop poate mobiliza populaţia, agenţii economici si instituţiile publice din comună sau din oraş, acestea fiind obligate să execute măsurile stabilite in planurile de protecţie şi intervenţie elaborate pe tipuri de dezastre,
  6. i)asigură ordinea publica şi liniştea locuitorilor, prin intermediul poliţiei, jandarmeriei, gardienilor publici, pompierilor şi unitatilor de protecţie civilă, care au obligaţia să raspundă solicitărilor sale, in condiţiile legii,
  7. j)îndrumă şi supraveghează activitatea gardienilor publici, conform angajamentelor contractuale,
  8. k)ia măsurile prevăzute de lege cu privire la desfăşurarea adunărilor publice
  9. l)ia masuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor, reprezentaţiilor sau a altor manifestări publice care contravin ordinii de drept ori atentează la bunele moravuri, la ordinea si linistea publică,
  10. m)controlează igiena si salubritatea localurilor publice si produselor alimentare puse în vânzare pentru populaţie, cu sprijinul serviciilor de specialitate, 
  11. n)ia măsuri pentru prevenirea şi combaterea pericolelor provocate de animale, in condiţiile legii, 
  12. o)ia masuri pentru elaborarea planului urbanistic general al localitaţii şi il supune spre aprobare  consiliului local, asigură respectarea prevederilor planului  urbanistic general, precum şi ale planurilor urbanistice zonale şi de detaliu, 
  13. p)asigură repartizarea locuinţelor sociale pe baza hotărârii consiliului local, 
  14. q)asigură intreţinerea şi reabilitarea drumurilor publice, proprietate a comunei sau a oraşului, instalarea semnelor de circulaţie, desfăşurarea normlă a traficului rutier şi pietonal, în condiţiile legii, 
  15. r)exercită controlul asupra activităţilor din târguri, pieţe, oboare, locuri si parcuri de distracţii şi ia măsuri pentru buna funcţionare a acestora, 
  16. s)conduce serviciile publice locale, asigură funcţionarea serviciilor de starea civilă şi de autoritate tutelară, supraveghează realizarea măsurilor de asistenţa şi ajutor social, 
  17. t)îndeplineste funcţia de ofiţer de stare civilă,
  18. u)emite avizele, acordurile si autorizaţiile date in competenţa sa prin lege, 
  19. v)propune consiliului local spre aprobare, in condiţiile legii, organigrama, statul de funcţii, numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu de specialitate, 
  20. w)numeşte şi eliberează din funcţie,în condiţiile legii, personalul din aparatul propriu de specialitate al autoritaţilor administraţiei publice locale, cu excepţia secretarului,propune consiliului local numirea şi eliberarea din funcţie, în condiţiile legii, a conducătorilor regiilor autonome, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, 
  21. x)raspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor care apartin domeniului privat al

comunei sau al oraşului, 

  1. y)organizează evidenţa lucrărilor de construcţii din localitate şi pune la dispoziţie autoritaţilor administraţiei publice centrale rezultatele acestor evidenţe , 
  2. z)ia masuri pentru controlul depozitării deşeurilor menajere, industriale sau de orice fel, pentru asigurarea igienizarii malurilor cursurilor de apă din raza comunei sau a oraşului, precum şi pentru decolmatarea văilor locale şi a podetelor pentru asigurarea scurgerii apelor mari.

2) Primarul indeplineste şi alte atribuţii prevăzute de lege sau de alte acte normative, precum si insărcinarile date de consiliul local.

Art.69-(1) În exercitarea atribuţiilor de autoritate tutelară şi de ofiţer de stare civilă, a sarcinilor ce-i revin din actele normative privitoare la recensământ, la organizarea si desfăşurarea alegerilor, la luarea măsurilor de protecţie civilă, precum şi a altor atribuţii stabilite prin lege primarul actionează şi ca reprezentant al statului in comuna sau oraşul în care a fost ales.

2) În această calitate, primarul poate solicita, inclusiv prin intermediul prefectului, în conditiile legii, concursul şefilor serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unitaţile administrativ-teritoriale, dacă sarcinile ce ii revin nu pot fi rezolvate prin aparatul propriu de specialitate.

Art.70.-(1) Primarul deleaga viceprimarului sau, dupa caz, viceprimarilor, prin dispoziţie emisă in cel mult 30 de zile de la validare, exercitarea atribuţiilor ce-i revin potrivit art.68 alin.(l) lit.j),m), p), r),v),x), si y).

(2) Atribuţiile de ofiţer de stare civilă pot fi delegate viceprimarului, secretarului sau altor functionari cu competente în acest domeniu, potrivit legii.

(3) Atribuţiile ce revin primarului, ca reprezentant al statului, potrivit art.69, cu exceptia celor de ofiţer de stare civilă, precum şi cele prevazute la art.68 alin.(l) lit. a)-f), h), i),k), l) si t), nu pot fi delegate.

Art. 71- (1) În exercitarea atributiilor sale, primarul emite dispoziţii cu caracter normativ sau individual. Acestea devin executorii numai dupa ce sunt aduse la cunostinţa publică sau dupa ce au fost comunicate persoanelor interesate, după caz.