Pagina web oficială a Municipiului Codlea // MUZEUL CODLEI

10 martie 2017 – Dor de primăvară

10 martie 2017 – Dor de primăvară

Evenimentul organizat de Asociația „Suflet Transilvan” în colaborare cu Clubul Copiilor din Codlea și Biblioteca Muncipală Codlea și cu sprijinul poetei Corina Nica și a profesorilor Lavinia Toader, Pancea Ioan, a adus în prim-plan talentul copiilor prin culori vii de primăvară și glasuri melodioase, în prezența poeziei și a mărțișoarele, însoțite de voie bună și  acorduri de chitară.

Citeşte mai departe ...

Activități

Activități

** Maratonul de lectură

Maratonul de lectură este o acțiune care se desfășoară lunar pe durata anului 2017 și este organizat de Asociația Comunitatea Noastră, în colaborare cu biblioteci partenere.

Aceste maratoane se adresează tuturor pasionaților de lectură cu vârsta de peste 16 ani, fiind anunțate cu cel puțin zece zile înainte. Înscrierile se fac online, în prima zi din lună, iar lecturile permise sunt dintr-o anumită tematică ce se schimbă în fiecare lună.

În prima săptămână a lunii următoare vor fi anunțați cei trei câștigători ai maratonului de lectură, care vor fi premiați cu cărți la alegere. Cel care va reuși să citească cel mai mult va putea desemna o bibliotecă pentru a fi sprijinită în actualizarea fondului de carte.

Lista bibliotecilor propuse pentru actualizarea fondului de carte este afișată pe pagina asociației: http://apfar.org.ro/timp-liber-2/clubul-de-lectura/maratoanele-de-lectura-online/

 

** Ateliere de creație

Atelierele de creație sunt ocazionate de sărbători laice sau religioase semnificative pentru comunitatea codleană și sunt organizate la bibliotecă împreună cu asociații culturale și instituții de învățământ partenere. Ele au ca scop promovarea tradițiilor și obiceiurilor locale în rândul tinerilor și adulților și organizarea de expoziții cu obiectele realizate în cadrul atelierelor.

 

** Cenaclul „Lucian Blaga”

Aflat sub patronajul Asociațiunii ASTRA - Despărțământul Dr. Nicolae Căliman din Codlea, Cenaclul „Lucian Blaga” numără în prezent 13 membri, mulți dintre ei având o bogată activitate culturală și literară. Întrunirile au loc în fiecare a doua zi de joi din lună, începând cu ora 16:00, desfășurându-se sub forma unui atelier literar unde se lecturează și se analizează literar creațiile participanților. Accesul publicului interesat să asiste la întrunirile cenaclului este liber, aceasta fiind una din puținele ocazii de a ne întâlni cu scriitorii și poeții locului, de a le cunoaște ”prin viu grai” și de a le aprecia creația literară.

 

** Parteneriate/colaborări

Biblioteca Municipală Codlea are încheiate acorduri de parteneriat cu Despărțământul Dr. Nicolae Căliman din Codlea, Colegiul Tehnic „Simion Mehedinți”, Școala Profesională Specială, Sindicatul Liber al Pensionarilor din Codlea și cu Asociația Comunitatea Noastră pentru a promova lectura, spiritul de voluntariat și activitățile cu caracter educativ și recreativ în rândul locuitorilor orașului. Prin aceste parteneriate ne dorim să atragem câți mai mulți cititori, de toate vârstele, la bibliotecă și să promovăm valori culturale, tradiții și obiceiuri strămoșești în rândul comunității.

Citeşte mai departe ...

Informații utile

Informații utile

ÎNSCRIEREA LA BIBLIOTECĂ

Înscrierea la bibliotecă se face în baza încheierii Fișei contract de împrumut care constituie actul juridic prin care utilizatorul își asumă răspunderea morală, materială și penală, după caz, privind folosirea, păstrarea și restituirea la termen a documentelor de bibliotecă împrumutate ori consultate, precum și a celorlalte bunuri materiale din sălile bibliotecii. Fișa contract de împrumut are valoare de înscris autentic și constituie titlu executoriu.

Pentru înscriere aveți nevoie de Buletin/Carte de Identitate cu domiciliul stabil sau viză de flotant în municipiul Codlea și Fișa contract de împrumut completată și semnată de către titularul de contract.

Minorii pot fi înscriși de unul dintre părinți sau tutorele legal pe baza următoarelor documente:

  • act de identitate al unuia dintre părinți / tutore (copie)
  • buletin minor (copie), dacă are 14 ani împliniți
  • fișa contract de împrumut, completată și semnată de părinte / tutore și titularul de contract (minorul).

Persoanele cu handicap locomotor se pot înscrie prin mandatar, care va prezenta actul de identitate personal și al persoanei pe care o reprezintă, precum și o solicitare (cerere) scrisă și semnată de persoana care nu se poate deplasa la sediu.

Cetățenii din localitățile care nu aparțin de municipiul Codlea și cetățenii străini se pot înscrie pe baza actului de identitate sau a pașaportului pentru acces doar în sălile de lectură.

După semnarea Fișei contract de împrumut se eliberează un Permis de acces, care este valabil 5 ani de la data înscrierii. Permisul este document unic, netransmisibil și se vizează anual. Acesta le permite utilizatorilor accesul în toate secțiile bibliotecii. Persoanele cu permis de acces în bibliotecă vor primi un nume de utilizator și o parolă pentru a accesa Catalogul online al bibliotecii.

Citeşte mai departe ...

Despre Bibliotecă

Despre Bibliotecă

Biblioteca Municipală Codlea are statut de bibliotecă publică și oferă acces gratuit publicului de toate vârstele, pe baza unei fișe de înscriere și a unui permis de intrare în bibliotecă.

Renovată și modernizată recent printr-un proiect cu fonduri europene, biblioteca este structurată pe două nivele:

  • La parter se află Secția de Împrumut la Domiciliu, unde cititorii au acces liber la rafturi și unde este depozitată cea mai mare parte a fondului de carte al bibliotecii, organizat pe următoarele domenii: religie, filozofie, istorie, geografie, biologie, economie, politică, bibliografie școlară, literatură română și universală, cărți în limbile germană, maghiară, franceză și engleză. Tot în cadrul acestei secții se fac înscrierile și eliberarea permiselor de bibliotecă.
  • La etaj se află Secția de Muzică, Artă și Poezie, de asemenea Periodice, Audiobook și Internet (multimedia). Aici utilizatorii pot consulta în regim de sală de lectură albume de artă și colecțiile multimedia ale bibliotecii, să citească presa sau să caute informații de pe calculatoarele bibliotecii cu acces gratuit la internet.
Citeşte mai departe ...

Contact Biblioteca Municipală Codlea

Adresa:  Str. Lungă nr. 109, Codlea, județul Brașov, cod poștal 505100

Telefon:  0268 254.793 - Romtelecom; 0756 076.099 - Vodafone

Adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Pagină  de Facebook: https://www.2343ec78a04c6ea9d80806345d31fd78-gdprlock/pg/BibliotecaMunicipalaCodlea

Program:       

Luni – Miercuri: 08:00-16:00;

Joi: 08:00-18:00;

Vineri: 08:00-14:00;

Sâmbătă – Duminică: ÎNCHIS


 

 

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS